Banatul Severinului

Banatul Severinului, cu rolul de marcă, a fost, inițial, o formațiune politică, militară și administrativă a Regatului Ungariei instituită în vederea readucerii bulgarilor (trecuți din motive politice de la catolicism la ortodoxie) în lumea occidentală. Banatul Severinului va fi piatra de temelie al efemerului Banat de Vidin. Ulterior, Banatul Severinului este avanpostul sistemului defensiv antiotoman al regatului maghiar și, deopotrivă, al voievozilor din Țara Românească.

La maxima lui întindere a cuprins teritorii din vestul Olteniei și din estul Banatului. Era condus de un ban, cu reședința în Cetatea Severinului. Banatul Severinului a fost disputat politic între Țara Românească și Ungaria iar religios între catolici, ortodocșii bulgari, greci și sârbi.

După bătălia de la Mohács, din 1526, Banatul Severinului a fost divizat. Partea răsăriteană (începând de la Vârciorova) a trecut sub jurisdicția domnitorilor munteni (cu sediul Băniei la Craiova), iar în partea apuseană (începând de la Orșova, inclusiv) s-a constituit, treptat, Banatul de Lugoj-Caransebeș, iar apoi în Banatul de Timișoara. Banatul Craiovei (Oltenia austriacă) a avut o existență efemeră (1718-1729).